Hartă - Raionul Tatarbunar (Tatarbunary Raion)

Raionul Tatarbunar (Tatarbunary Raion)
Raionul Tatarbunar (în ) este unul din cele 26 raioane administrative din regiunea Odesa din Ucraina, cu reședința în orașul Tatarbunar. A fost înființat în 1940, fiind inclus în componența RSS Ucrainene. Începând din anul 1991, acest raion face parte din Ucraina independentă.

Acest raion are o suprafață de 1.748 km² și 73.991 locuitori (2001), în majoritate de naționalitate ucraineni. Din componența raionului fac parte orașul Tatarbunar și 34 sate.

Înainte de ocuparea Basarabiei și Bucovinei de nord de către Uniunea Sovietică în 1940, teritoriul său a făcut parte din județele Ismail și Cetatea Albă ale României Mari.

Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău ).

Localitățile componente ale actualului raion Tatarbunar au făcut parte din Ocolul Chiliei al Ținutului Ismail și din Ocolul Achermanului al Ținutului Bender.

După ocuparea Basarabiei de către Imperiul Țarist, începând din anul 1818 s-au stabilit în Bugeac mii de coloniști bulgari și găgăuzi din sudul Dunării care au vrut să scape de asuprirea turcească. Pe lângă aceștia, au mai venit aici țărani iobagi ucraineni și ruși fugiți de pe moșiile din Rusia, precum și cazaci din trupele de la gurile Dunării. În dorința de a eterogeniza componența etnică a Basarabiei și de a reduce ponderea elementului moldovenesc, autoritățile ruse le-au pus la dispoziție coloniștilor terenuri arabile, scutindu-i pe timp de 10 ani de plata impozitelor către stat.

În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). În urma acestei pierderi teritoriale, Rusia nu a mai avut acces la gurile Dunării. Localitățile din partea de sud a actualului raion Tatarbunar au fost retrocedate Moldovei, dar cele din partea de nord au rămas Rusiei (este vorba de Achmanghit, Deljiler, Divizia și Tatarbunar).

În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). În anul 1877 a fost construită calea ferată Reni - Tighina, care a legat orașul Reni cu partea centrală a Basarabiei rămasă sub ocupație rusă. În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei acest teritoriu.

După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, sudul Basarabiei a intrat în componența României, localitățile actualului raion Tatarbunar fiind incluse în plasele Tatar-Bunar și Tuzla a județului Cetatea Albă și în Plasa Chilia-Nouă a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și grupuri minoritare importante ale românilor (în partea de vest), bulgarilor (în satul Deljiler, rușilor (în sud) și germanilor basarabeni (în câteva sate mici dintre lacurile Șagani și Alibei).

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile aflate în sudul Basarabiei și care au fost alipite RSS Ucrainene. Tot atunci a fost înființat și raionul Tatarbunar. 
Hartă - Raionul Tatarbunar (Tatarbunary Raion)
Țară - Ucraina
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
UAH Grivnă (Ukrainian hryvnia) â‚´ 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
PL Limba poloneză (Polish language)
RU Limba rusă (Russian language)
UK Limba ucraineană (Ukrainian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Belarus 
  •  Federația Rusă 
  •  Polonia 
  •  Republica Moldova 
  •  România 
  •  Slovacia 
  •  Ungaria